Diana

Dacă am identificat la mine anumite tipare ale unei personalități narcisiste, cum aș putea să fac ca să ies din cercul vicios? (bunica din partea mamei are o personalitate clară de tip narcisist, tata la fel, mama una clară de people pleaser, iar eu… mă îngrozesc când văd clar cu cine semăn și ce înclinații „naturale” am). De multe ori realizez că nu îmi place deloc cine sunt și ce fac (propriul comportament) dar prea târziu, după ce răul deja a fost făcut…

Răspuns:

Faptul că ai putut să vezi trăsăturile părinților, bunicii și le-ai identificat în tine înseamnă că ai deschis bine ochii. Constați ce ești în acest moment și ce poți deveni, ca adult.

Ai descoperit condiționarea care ți s-a făcut, bravo ție că ai deschis ochii. Acum știi măcar.

Despre condiționare:

Ceilalți te-au transformat în varianta lor mai tânără. Ce decizi de acum înainte, depinde de tine. Cât stai alături de cei care te condiționează la fiecare pas, este mai greu.

Ce poți face concret:

  • Observi și nu te identifici cu narcisismul.
  • Știi că este, observi când te manifești în mod narcisic sau people-pleaser și știi că sunt doar roluri pe care le joci. Ca un actor.
  • Pe măsură ce îți vei căpăta independența personală (cea economică în special, apoi și cea socială), vei putea să-ți „lucrezi” personalitatea cum dorești.
  • Ca să ieși din cercul de narcisici sau victime, ai nevoie să găsești oameni diferiți, în jurul cărora să stai și al căror comportament să-l testezi, ca să vezi cum și dacă reușești să fii diferită.

Diferența dintre temperament și personalitate:

  • Te-ai născut cu un temperament, ce nu se poate schimba.
  • Și ai căpătat prin condiționare o personalitate, ce se poate schimba.

Ego-ul este o parte din personalitate. Poate fi transformat într-o variantă mai eficientă.

Este un pic de lucru, dar este posibil.

Anca T.

Sunt a treia fată în familie. Mamei i-a fost frică să anunțe sarcina, pentru că întreaga familie a fost împotriva acesteia. S-au făcut mari presiuni asupra ei să avorteze. Cu speranța că va naște un băiat, a dus sarcina până la final. Dezamăgirea a fost foarte mare, atât pentru ea, cât și pentru restul familiei. Intuiesc că acesta este motivul pentru care, în copilărie, nu m-am simțit niciodată parte din familie (m-am simțit în plus). Să fie acesta motivul pentru care mi-e mai dificil să-mi exprim feminitatea, sunt reticentă și sunt întotdeauna în gardă? Care ar fi recomandările ca eu să percep lumea ca un loc primitor?

Răspuns:

Apreciez mult că ai avut curajul să expui situația din familia în care ai apărut.

Este evident că nu ai fost întâmpinată cu bucurie sau entuziasm la venirea pe lume.

La nivel subconștient, dezamăgirea mamei (și a familiei) a devenit „dez-amăgirea”, ca program în interiorul minții și al energiei tale.

Ți-ai construit multe mecanisme de compensare ca să poți rezista unei lumi care nu te-a dorit în felul în care ai apărut.

Pentru că lumea nu a fost niciodată, în percepția ta, un loc primitor cu femeile, ai ales să îți exprimi complet partea masculină, întrucât ai descoperit că funcționează mai bine, cel puțin la nivel material.

Întrebarea care se pune, Anca, este: ce dorește, în realitate, mintea ta?

Ce așteptări are atât de la lumea exterioară, cât și de la corpul pe care l-a primit?

Are nevoie de „condiții” pentru a se simți bine?

Ce o împiedică să fie împăcată, așa cum este, cu mecanismele descoperite, cu reușitele obținute, cu limitările existente?

Ce dorește „mai mult” și ce o împinge să dorească „mai mult”?

Este nevoie de o perspectivă nouă (lumea ca un loc „primitor” pentru mine, care sunt „defectă”), sau de acceptarea realității (lumea este așa cum este, iar eu sunt așa cum sunt, în lume)?