Relația cu părinții

Relația cu mama și tata, în timpul căsniciei femeii continuă tiparele familiare.

Relația cu mama și modul în care aceasta se conectează cu tata, ajută femeia să-și definească propriile sale comportamente și acțiuni, în căsnicie.

Femeia poate discuta cu mama ei despre dificultățile ce apar când o femeie și un bărbat locuiesc împreună; mama poate împărtăși soluțiile pe care ea le-a găsit, să își ușureze disconforturile ce au apărut. Împreună, pot analiza și alte cupluri și situații familiale cunoscute, pentru a învăța împreună ce se poate face să găsești variante de soluționare.

Relația cu mama se schimbă, devine mai profundă, dispare grija pentru ”siguranța” celeilalte persoane și apare doar conectarea de la suflet la suflet, într-o alianță cu impact vital asupra amândoura.

Dacă mama este deschisă să învețe de la fiica ei, nu doar invers și dacă ambele înțeleg provocările economice, sociale și energetice cu care se confruntă fiecare generație, calitatea vieții lor se îmbunătățește și creativitatea feminină a ambelor sporește.

Relația cu tata ajută femeia căsătorită să știe că are un aliat la nevoie.

Tata devine o prezență mai discretă odată ce femeie și-a făcut propria familie.

Dar poate să participe la sărbătorile familiei sau la momentele speciale, fiind un sprijin de nădejde ori de câte ori este nevoie de expertiza lui sau susținerea lui fizică.

Părinții încep să aibă viața lor proprie, în care își urmează pasiunile, dorințele și își pregătesc etapa următoare a vieții.

Femeia căsătorită se raportează cu respect și considerație la ei, oferindu-le spațiu, fără să-i împovăreze cu așteptări sau să-i deranjeze cu gândurile sale.

Situații particulare și impactul lor

Relația cu părinții în timpul căsniciei femeii poate trece prin diferite situații:

  1. unul dintre părinți dispare, moare sau pleacă de acasă, iar cel care rămâne se simte singur, este dependent economic și emoțional de femeie, așa că se mută cu cuplul căsătorit. Adesea este vorba despre mama, dar poate fi și tata. Această co-abitare între două generații (și curând trei generații) poate să funcționeze dacă fiecare îți vede de ”treaba sa” și nu intră în conflicte prea mari.
  2. femeia căsătorită păstrează o legătură foarte strânsă cu familia de origine și tradițiile sale, și îl forțează pe partener să participe frecvent la mese de familie (în fiecare zi, sau în fiecare duminică), la sărbătorile mari sau festivități diferite. De multe ori, femeia alege să facă plimbări, concedii sau vacanțe împreună cu părinții, astfel încât intimitatea cuplului este afectată de prezența continuă a părinților. Este dificil să fii copil și adult în același timp, conflictul interior din mintea femeii devine mare, în aceste situații
  3. dacă părinții au succes economic, se implică un pic forțat în viața femeii, îi cumpără casă, mașină, îi dau bani pentru concedii sau plimbări astfel încât partenerul femeii începe să se simtă dat la o parte în masculinitatea și posibilitățile sale; femeia nu știe să pună o graniță clară între succesul financiar al părinților și posibilitățile financiare reale ale cuplului din care face parte, ducând astfel de conflicte importante cu partenerul.
  4. familia proaspăt căsătorită nu are mijloace economice să locuiască separat și se va muta cu părinții (ei sau ai lui) până găsesc alte soluții. Co-abitarea a două cupluri, mai ales de generații diferite este dificilă. Dacă spațiul fizic este limitat și cei patru se vor ciocni frecvent în obiceiurile zilnice (mai ales la baie și bucătărie), conflictele nu întârzie să apară.