În practică, sunt două curente diferite, ambele la fel de populare, despre „părintitul” copiilor mici:
- Modelul programului fix – cu reguli de masă (când, cât și cum), de activitate și repaus, de odihnă, de comunicare și de comportament. Adepții acestui model folosesc structuri militărești ale unui program zilnic, menținute cu ajutorul pedepselor și recompenselor. De multe ori, pedepsele sunt cele care influențează mai mult decât recompensele.
- Modelul flexibil și natural – copilul este lăsat să mănânce când vrea, ce vrea, să doarmă când dorește și să facă ce poftește, cu condiția să nu-și facă rău sieși sau celor din jur. Nu se dau pedepse, doar se limitează excesele emoționale și se încurajează mult creativitatea și comunicarea.
Niciun model nu este mai bun sau mai rău ca celălalt, mai corect sau mai greșit.
Care este scopul părintelui în copilărie?
Sunt posibile două scopuri:
- Scop de scurtă durată – să mențină copilul în viață și sănătos, să-i mențină întreagă curiozitatea naturală și să permită să se deruleze procesul natural de învățare prin joacă și explorare.
- Scop de lungă durată – să capete abilitățile pentru a deveni un adult sănătos și apt de muncă, capabil să se reproducă și să se susțină economic.
Echilibrul între cele două este opțiunea cea mai bună.
Relația cu mama și tata
Copilăria mică definește în mod fundamental relația cu mama și cu tata, plus relația cu frații (dacă există) și restul rudelor din familia lărgită.
Dacă este o relație armonioasă, părinții se înțeleg bine și pot oferi o conexiune la fel de bună fetiței, există o șansă foarte bună ca viața acesteia să pornească pe o fundație de energie echilibrată, pe care poate construi orice își dorește.
În viața unui copil, ca și în construcția casei, fundația – locul de pornire – este esențială.
Relația cu mama
Conexiunea cu mama este de la început, ea fiind prima persoană implicată în creșterea și educația fetiței. Este posibil ca mama să lase copilul chiar din primele luni cu bunicii (materni sau paterni) și să o vadă ocazional, dacă este implicată în propriul ei proces de creștere (terminarea studiilor, carieră, călătorii profesionale etc).
Cu cât este mai tânără mama în momentul nașterii fetiței, cu atât:
- corpul fizic al fetiței este mai puternic și rezistent
- mama nu este pregătită complet de asumarea rolului de îngrijire completă, necesitat de copii mici și șansa de a lăsa copiii cu alte persoane (bunici, bonă, alte rude) este mai mare
Fetița va dori continuu conexiunea cu mama, va tânji disperată după afecțiunea și aprobarea sa, va reacționa emoțional foarte intens la plecările mamei (cu boli fizice, incidente, acte de atragere a atenției precum distrugerea de obiecte sau acțiuni auto-distructive).
Relația cu mama va influența:
- încrederea în propriile puteri
- stima de sine și adaptabilitatea la mediu
- gestionarea conflictelor și toleranța la respingere
- siguranța de sine și starea rinichilor / suprarenalelor
- relația cu mâncarea
- înțelegerea și stăpânirea emoțiilor
- nevoia de independență și posibilitățile de a o obține
- asumarea responsabilității pentru propriul corp și îngrijirea lui
Relația cu tata
Se construiește în copilăria mică. Implicarea acestuia se face în susținerea fetiței pentru cunoașterea lumii – el este cel care va învăța fetița să meargă pe bicicletă, pe role, să se joace cu o minge, să participe la jocuri de grup cu alți copii. Este lângă ea când va cădea și va dori să abandoneze, și o va încuraja să aibă încredere în abilitățile corpului ei.
Tata o învață să-și asume riscuri, în timp ce mama o învață să se protejeze. Ambele tipuri de educație sunt absolut necesare pentru supraviețuirea și evoluția eficientă în această lume.
Relația cu tata va influența:
- curajul și asumarea riscurilor
- îndrăzneala de a face activități noi
- toleranța la eșecuri și perseverența
- ordinea și structura
- înțelegerea simplității lucrurilor atunci când le stăpânești și ai răbdare cu ele
- curiozitatea, simțul aventurii
- simțul umorului
Relația cu frații
Este determinant influențată de relația dintre părinți și de relația copiilor cu părinții.
Poate exista rivalitate între frați – cei mici mereu îi vor copia și imita pe cei mari, se vor lua la întrecere cu ei. Dar competiția poate să coexiste cu colaborarea.
De multe ori, este competiție în mediul intern al casei și colaborare între frați când se confruntă, ca familie, cu mediul exterior. Se ajută reciproc, au încredere unii în alții, se cunosc bine și pot să se susțină de-a lungul etapelor de evoluție.
Situații particulare și impactul lor
Există situații diverse pe care o fetiță le întâlnește în familia de origine, în relația cu mama și tata. Unele sunt mai frecvente, altele sunt incidentale.
Majoritatea duc la pierderi importante de energie și forță vitală, care vor fi blocate în mecanisme de compensare pentru supraviețuire.
- Mama nu este disponibilă, din motive de boală, de carieră foarte solicitantă, dacă este implicată în îngrijirea propriei mame sau are plecări prelungite (profesionale sau alese individual). În multe familii, mama alege să plece în străinătate (Germania, Spania, Italia) pentru a munci ca femeie de serviciu sau în îngrijiri la domiciliu și a trimite banii familiei rămase în țară. Fata crește alături de tată, preluând sarcinile mamei: gătește, spală rufe, face curățenie în casă, face cumpărături și gestionează bugetul casei – chiar de la o vârstă extrem de fragedă. Devine extrem de responsabilă foarte devreme și uită să fie o fetiță jucăușă.
- Familia fetiței trăiește alături de bunici, iar unul dintre ei este bolnav. Fetița se implică în îngrijirea bunicii bolnave, pentru a o ajuta pe mama.
- Fetița se implică în îngrijirea fraților (dacă sunt mai mulți) și, de foarte devreme, dorește să fie alături de mama în toate sarcinile pe care aceasta le are: gătit, curățenie, rufe, cumpărături.
- Tatăl nu are o relație bună cu mama sau este un bărbat care nu reușește să se rupă de propria lui mamă. Conflictul dintre cele două femei (mama și soacra) afectează relația familiei și tulbură viața fetiței, făcând-o să se simtă neconfortabil sau transformând-o de multe ori în „mingea” din terenul de joc al adulților. Exemplu: „mergi și spune-i maică-ti că…” sau „ce a spus bunică-ta despre…”. Când este prinsă în dialogurile răutăcioase dintre adulți, fetița se transformă pe interior, încercând să facă față confuziei, agitației și nemulțumirii ce crește în interiorul corpului ei.
- Tatăl este alcoolic, agresiv și abuziv atât cu mama, cât și cu copiii. Este o situație tragică, în care fetița învață să fie alertă zi și noapte, să recunoască nuanțele din vocea tatălui, zgomotul pașilor și chiar modul în care acesta deschide ușa. Știe din prima secundă dacă tatăl a băut, cât a băut și ce urmează să se întâmple. Este martora multor drame, vede sânge vărsat, simte cruzimea ființei umane, devine ea însăși martora abuzului fizic sau chiar sexual. Este o situație dramatică pe care fetița o rezolvă disociindu-se de corpul care suferă, creând compartimente în mintea ei tip poveste, fugind în mod imaginativ din realitatea dificilă pe care o trăiește. Ca adult, va fi nevoie de ani de zile de terapie și lucru personal pentru a dizolva aceste compartimente și a-și reîntregi energia.
- Multe situații în care fetița trece de la părinți la alte rude, se vede obiectul disputelor parentale sau ale adulților, nu înțelege mare lucru din poveștile celorlalți cu privire la drepturi, bani și posesiuni. În toate situațiile dificile, fetița învață să supraviețuiască construind mecanisme de adaptare mental-emoționale și învățând abilități fizice care să-i susțină corpul.
