Pentru femeia aflată la vârsta înțelepciunii există câteva posibilități:
- Păstrează independența, are gospodăria sa, alături de un partener sau singură, are propriile ocupații și interese și își vizitează copiii sau nepoții de câte ori este invitată sau binevenită. Poate să-i primească în vizite pe ceilalți de câte ori o solicită și nu îi încurcă programul. Locuiește în același oraș (țară) cu copiii sau în locuri diferite și alege să rămână așa până la final de viață.
- Are o relație de co-dependență (financiară, socială, ca locuință și resurse) de partener sau copil/copii și își organizează viața în jurul nevoilor acestora, căutând în același timp să găsească loc și pentru sine. Dacă este într-o stare bună de sănătate, participă la treburile casei și se implică în creșterea nepoților.
- Are o sănătate slăbită, cu probleme care necesită asistență medicală la domiciliu sau vizite frecvente la medic. În această situație este nevoie de susținere financiară, prezența fizică a unei persoane, posibil îngrijiri pentru igiena corporală, gătit și curățenie în casă. Copiii ei se vor implica direct sau indirect, sau va apela la vecine, prietene sau alte rude.
- Când sănătatea fizică sau mentală se degradează prea mult pentru a putea rămâne acasă, există posibilitatea internării într-un cămin de bătrâni medicalizat, unde poate să fie continuu sub supraveghere de specialitate. Este dificil pentru o femeie vârstnică să ajungă la această etapă, dar este posibil.
Femeia se pregătește de finalul vieții și își pune ordine în toate actele, hârtiile, discută cu copiii despre moștenire (dacă are ce să le lase, apartament, casă sau pământ) și lasă totul foarte clar, dacă se poate scris sub forma testamentului. De asemenea, își face toate pregătirile pentru partea de înhumare și înmormântare, inclusiv pune bani deoparte special dedicați acestei situații.
Relațiile unei femei de peste 60 de ani cu copiii ei pot fi foarte variate, în funcție de mai mulți factori: istoricul familiei, personalitățile implicate, valorile, dar și contextul de viață al fiecăruia. În general, după această vârstă relația trece printr-o schimbare de roluri: mama nu mai este „autoritatea” centrală din copilăria lor, ci mai degrabă un sprijin emoțional, moral și uneori practic.
Iată câteva tipologii și dinamici care apar frecvent:
1. Relații apropiate și calde
- Copiii și mama păstrează legătura constantă, vorbesc des la telefon sau se vizitează.
- Există respect reciproc și sprijin emoțional în ambele sensuri (nu doar mama sprijină copiii, ci și invers).
- Se împărtășesc momente importante, dar și aspecte cotidiene, cu un sentiment de echipă.
2. Relații „funcționale” dar distante
- Există respect și contact, dar limitat, mai mult pentru ocazii importante sau nevoi practice.
- Fiecare are propria viață și își păstrează autonomia, cu mai puțin schimb emoțional.
- Poate apărea când copiii locuiesc departe sau sunt foarte ocupați.
3. Relații tensionate
- Istoricul de conflicte nerezolvate poate influența prezentul.
- Pot exista resentimente legate de modul în care au fost crescuți sau de decizii din trecut.
- Uneori tensiunile se reactivează în situații de îngrijire (de exemplu, când mama are nevoie de ajutor).
4. Relații de dependență emoțională sau practică
- Mama se bazează foarte mult pe copii pentru sprijin, companie sau decizii, ceea ce poate crea presiune asupra lor.
- În unele cazuri, copiii devin „figura responsabilă” în relație, iar echilibrul se inversează.
5. Relații reînnoite
- La această vârstă, unii copii își reevaluează trecutul și revin mai aproape de părinți, apreciind lucruri pe care înainte nu le observau.
- Pot apărea momente de reconectare profundă, mai ales dacă mama își exprimă vulnerabilitatea și recunoștința.
Un element central în această perioadă este adaptarea la schimbarea rolurilor:
- Dacă mama acceptă că fiii/fiicele sunt adulți cu propriile alegeri și îi sprijină fără control excesiv, relația are șanse mari să fie armonioasă.
- Dacă se menține nevoia de a dicta, critica sau de a compara, pot apărea conflicte și distanțare.
Situații particulare și impactul lor
Femeile care aleg să rămână singure și nu au copii biologici pot să aibă conexiuni strânse cu oamenii până la finalul vieții. Mentora mea din Anglia, dr. Anita Davies, și-a deschis casa medicilor tineri care veneau să studieze în Londra și nu aveau unde locui (chiriile în Londra sunt foarte mari). Anita a ajutat zeci de tineri să-și completeze studiile, fiind disponibilă și generoasă. Nu a fost niciodată căsătorită, nu a avut proprii copii, dar noi toți care am beneficiat de firea ei dăruitoare ne-o amintim ca pe o mamă de suflet.
Femei vârstnice care sunt în conflict cu membri ai familiei (cu o noră sau o fiică) pot să rămână singure la final de viață dacă nu fac eforturi de reconciliere, iertare, împăcare. Să nu aștepte generația tânără să facă primul pas. Cei în vârstă sunt cei care înțeleg mai bine valoarea acceptării și a împăcării.
