1. Puterea interioară, puterea exterioară
În această perioadă femeia se află în culmea puterii sale fizice, emoționale și mentale. A trăit suficient, cât să cunoască bine Jocul vieții, al relațiilor, cel economic și social.
Puterea sa vine din experiența pe care a avut-o, din abilitățile pe care le-a dobândit, din abundența pe care a strânsă-o în jurul ei.
Până la această vârstă, femeia s-a așezat într-un loc al vieții unde nevoile i-au fost împlinite și așteptările sociale au fost realizate.
Este perioada vieții în care se focalizează pe sine, se re-naște pe sine. După ce a terminat cu copiii ei biologici, care sunt mari și pornesc pe drumul lor, femeia se ocupă de sine, de propria sa renaștere.
Asta este puterea feminină.
Renașterea din propria cenușă, ca pasărea phoenix.
Citește mai mult despre putere, al treilea ”paznic al pragului” în materialul suplimentar.
Există multe capcane în care te poate duce puterea.
Una dintre acestea se numește aroganța.
2. Aroganța minții umane
Pe la această vârstă, multe femei (și nu numai) se confruntă cu un obstacol subtil, dar puternic – aroganța minții umane. Este acel mecanism interior care continuă să ceară, să compare și să judece, ignorând realitatea corpului și a vieții.
Scenariul minții arogante
- Vreau același ritm de viață și performanță ca la 20 de ani, sau chiar mai intens, că doar acum am experiență și mai multă înțelegere.
- Îmbătrânesc și nu mă bucur de realizările mele, pentru ce am muncit și tras atât? (realitatea este că nu mintea, ci corpul îmbătrânește, iar dacă mintea nu se bucură, cine o împiedică să o facă?).
- Vreau atenție, apreciere, laude și complimente de la cei din jur. Le vânez de câte ori am ocazia, am nevoie să mi se confirme și valideze valoarea și contribuția, ca să simt că nu am trăit degeaba până în acest moment.
- Vreau pastile care să repare ultimii 30 de ani de nesăbuință și ignoranță. Medicina a avansat în ultimele decenii și sigur a dezvoltat o pastilă pentru fiecare dintre neplăcerile cu care se confruntă corpul. Dacă nu găsesc ce îmi trebuie la un medic sau terapeut, mă duc la altul. La un moment dat voi găsi pe cineva care să-mi dea ce îi cer.
- Știința a prelungit viața umană, toată lumea știe asta (este o teorie frumoasă cu care mintea se minte continuu, pentru că „viață umană” nu există, ceea ce există în realitate este viață în diferite forme, iar viața biologică are regulile sale).
Ce observăm la scenariul de mai sus?
- Povești, gândire magică și dorințe copilărești.
- Nemulțumire continuă cu privire la ceea ce este și se întâmplă.
- Căutarea soluțiilor în exterior, în locul asumării propriei stări și găsirii resurselor interioare.
Aroganța minții consumă energie, creează tensiune interioară și menține o stare de nemulțumire constantă. Atunci când mintea rămâne blocată în comparații cu trecutul sau în așteptări nerealiste, corpul se epuizează și relațiile se tensionează.
Schimbarea începe atunci când accepți realitatea momentului, îți asculți corpul și alegi să îți folosești energia pentru a construi echilibru, nu pentru a întreține iluzia controlului absolut.
3. Ego-ul, balaurul care pândește din subconștient
Femeile înțelepte au nevoie să fie foarte atente la apariția Ego-ului, care uneori iese așa, pe neașteptate. Este uneori foarte dificil să-i discerni apariția, pentru că sunt multe curente subconștiente pe care le folosește.
Dar este unul special care întotdeauna aduce la suprafață Ego-ul.
Se numește ”enervare”.
Când o persoană se simte ”enervată”, ușa se deschide și Ego-ul intră pe ea cu un rânjet pe față.
Fiecare om cunoaște exact senzația de a fi enervat, de la ceva mărunt precum vărsat apa sau dat peste ceva în bucătărie și până la accidentele serioase (cu leziuni) – plus toate celelalte circumstanțe (o replică sau un mail răutăcios etc).
Ziua întreagă este umplută până la refuz cu situații în care te poți simți enervat de cineva sau de ceva.
Oare poți să acționezi într-un fel pentru a neutraliza senzația de a fi enervat, iritat și de a nu lăsa Ego-ul să câștige ziua cu rânjetul larg pe față?
Soluția pare simplă, dar doar o femeie înțeleaptă poate avea antrenamentul și disponibilitatea pentru schimbarea dispoziției interioare.
În primul rând, femeia să fie conștientă de apariția senzației de enervare / iritare
În al doilea rând, să schimbe trăirea de la senzația de enervare la senzația de provocare. Schimbarea de la a fi enervat la a o considera ”o provocare” de înfruntat și de aici, la a găsit o modalitate de a o depăși și chiar a aprecia cauza iritării - stă în puterea și antrenamentul unei femei înțelepte.
În acest fel, o femei poate să aibă o zi plină de motive de iritare.
Iar o alta poate să aibă o zi plină de provocări interesante; chiar poate să facă ”provocarea de a găsi provocări acolo unde sunt”.
4. Neputința și depresia
Multe femei se confruntă la mijlocul vieții cu constatarea propriilor erori, a deciziilor nefericite luate anterior și cu ”notele de plată” ale ingnoranței sau lipsei de energie.
Odată cu oprirea menstruației, femeile intră în stări de lipsă de scop și sens (pentru că toată viața s-au definit doar prin abilitatea lor de a da naștere copiilor).
Nu s-au ocupat de hrănirea altor părți ale personalității lor și se află în situația în care nu știu ce să facă cu restul vieții care le-a rămas. Nu și-au definit ”pătrățica personală”, nu știu ce abilități și preferințe au, dincolo de rolul de mamă și soție, au ales mereu varianta ușoară a societății și acum s-au trezit într-un moment de gol.
Senzația de neputință duce la tristețe, melancolie și la depresie, la lipsa dorinței de a mai trăi, la jeluiri și lamentări continue - ce îi iau din energie (și nu doar ei, ci tuturor celor care sunt dispuși să o asculte).
Oamenii nu se simt bine să asculte jeluirile și plângerile altor oameni. Preferă povești de succes, despre ce soluții creative se descoperă când te confrunți cu provocările.
De aceea, o femeie care mereu se văicărește va rămâne singură, va fi evitată de toți ceilalți, care realizează că ea nu caută o soluție, ci doar oameni dispuși să o audă că se plânge, este nemulțumită și jeluiește continuu. Într-un fel, este o altă formă mascată a Ego-ului, care nu dorește decât să atragă atenția celorlalți, fără să-și asume vreo responsabilitate sau să facă efort pentru ieșirea din acea situație.
Pentru copiii ei ar fi făcut sau ar face orice. Pentru sine, nu mai face nimic. Asta este reala neputință, nimic altceva decât lipsa iubirii de sine.
