Provocări specifice etapei

  • Fetițele obțin mai repede achizițiile motorii principale decât băieții.

    De obicei încep să meargă mai devreme, vorbesc mai repede, învață să folosească olița și să mănânce singure mai devreme.

    Din cauza acestei viteze de dezvoltare, așteptările părinților, mai ales ale mamei, devin foarte mari.

    Mama speră ca ritmul rapid de evoluție să se mențină pe toată perioada copilăriei mici.

    Presiunea pusă pe fetiță chiar din primii ani poate fi foarte mare.

  • Condiționările mentale ale fetiței se fac prin cuvinte cheie precum rușine și vinovăție.

    Aceleași instrumente prin care mama a fost ea însăși condiționată devin mijloacele prin care o condiționează pe fetiță:

    „să nu mă faci de rușine”, „din cauza ta m-am certat cu tata”, „sunt nefericită pentru că n-ai făcut ce mă așteptam să faci”.

  • Fetițele au multă curiozitate, simț al riscului și interes pentru lume.

    În același timp, există un risc crescut de abuzuri din partea adulților.

    Incidența traumelor și a abuzurilor sexuale în perioada 2–7 ani este foarte mare.

    Cele mai multe se întâmplă în familie, nu sunt niciodată discutate și de multe ori nici măcar nu ajung să fie spuse mamei sau altor părinți.

  • Bolile în perioada copilăriei mici la fetițe pot să fie dificile și trăite cu teamă și îngrijorare, atât de mamă, cât și de copil.

    Pe lângă probleme imunitare și respiratorii, fetițele au tendința de a face tulburări digestive și urinare, destul de frecvent.

    Fetița are nevoie să învețe concepte precum „eliminări”, „prea mult” și „destul”.

  • Empatia față de suferința celorlalți este mare, orice fetiță dorește să fie de folos și să ajute.

    Multe dintre ele își asumă grija unor frați mai mici, chiar dacă ele însele sunt copii.

    Sau chiar participă la îngrijirea unui adult bolnav.