Arhetipuri sociale
Condiționarea socială spune că dacă ești fetiță până la 7 ani, îți place culoarea roz sau alte culori pastelate, îți plac toate lucrurile de pluș, moi, păturici și pernuțe, îți plac lucrurile strălucitoare, lucioase, cu paiete și sclipici, te joci cu păpușile și adori rochițele și pantofiorii.
Vrei să ai părul lung și să fii admirată la fiecare pas de cei din jurul tău.
Ești delicată, gingașă, adorabilă și prietenoasă.
Înveți rapid ce îți spun cei din jur să faci și îi dai mamei tale motive de mândrie și subiecte în discuțiile cu prietenele sale.
Există tipare sociale bătute în cuie, pe care atât autoritățile laice, cât și cele religioase, le oferă fetițelor.
Părinții urmează la rândul lor tiparele culturii în care se află și al grupurilor la care aderă, așa că impun aceste tipare fetițelor.
Motto-ul fiecărei familii este:
Ca să fii ca noi, faci ca noi.
Frica este elementul esențial care decide direcția în care evoluează familia și în care va evolua și fetița din familia respectivă.
Părinții fac tot ce le stă în putere să educe copilul să fie ca ei, să se comporte ca ei, să urmeze același destin ca și ei, pentru că le este frică de orice este diferit decât ceea ce cunosc și aplică zilnic.
Dacă sunt conștienți de propria lor viață și suficient de prezenți și educați, adică dacă își pot controla măcar parțial frica, părinții ghidează în mod relaxat o fetiță, pentru a-i oferi și spațiu de exprimare și descoperire.
Dacă părinții nu sunt conștienți de propria lor viață și o trăiesc pe pilot automat, iar fricile și grijile le impactează major existența, vor transmite toate automatismele fetiței.
Povestea socială acceptată de cultura și familia, în care a venit fetița, mai ales componentele sale bazate pe frică, devine povestea din capul ei.
Fără măcar să știe cine este și ce are de făcut, fetița este distribuită în rolurile și Jocurile considerate potrivite de familia în care a venit.
Pe măsură ce crește, fetița constată că atenția adulților este din ce în ce mai greu de obținut și de păstrat. Așteptările de la ea cresc, iar recompensele eforturile pe care le face se micșorează. Nu înțelege de ce, pe măsură ce face exact ce-i spun adulții să facă, aceștia nu sunt fericiți și mulțumiți. Dimpotrivă.
Fetița descoperă un adevăr greu de digerat:
Adulții preferă copiii mici, neajutorați, și pe măsură ce mintea și abilitățile se dezvoltă, plus dispare partea de drăgălășenie ce face adulții toleranți față de copii, atitudinea lor se schimbă mult.
De ce majoritatea adulților preferă copiii mici?
Iată câteva răspunsuri, unele evidente, altele mai puțin confortabile (ce nu rezonează, lăsați deoparte):
- Pentru că le place senzația de putere și generozitate pe care o simt când susțin o ființă complet neputincioasă, dependentă 100% de grija lor.
- Pentru că sunt atrași de inocența și lipsa de filtru judecător prin care sunt priviți de copiii mici. Nimeni nu îi critică, nu le ține morală și nu îi confruntă.
- Pentru că afecțiunea profundă a unui copil hrănește sufletul unui adult.
- Pentru că viața redevine jucăușă, iar amuzamentul vine dintr-un cuvânt pocit sau dintr-o joacă spontană.
- Pentru mirosul de prospețime al corpului curat, neatins încă de toxinele lumii.
- Pentru validarea socială pe care o oferă copilul: „uite ce am creat, observă-mă și validează-mi eforturile”.
- Pentru că societatea susține narativul „copilul este o bucurie, un scop al vieții, o investiție pentru bătrânețe și un motiv de mândrie”.
- Pentru că întreaga economie materialistă se învârte în jurul copiilor mici, oferind produse și servicii în schimbul forței vitale traduse în bani.
Posibilități pentru fetițe:
- explorarea corpului fizic în toate formele și felurile, implicarea în jocuri fizice, de echipă sau singulare, învățarea de abilități (cățărare, echilibru, flexibilitate, cântec sau dans)
- observarea celorlalți copii și compararea cu performanețele lor, descoperind ce faci mai bine ca alții și ce nu-ți iese așa cum iese altora
- învățarea autonomiei în gesturi, îmbrăcare, alegerea hainelor, igienă corporală, ordine în camera ta
- descoperirea modalităților de conexiune cu ceilalți adulți și a acțiunilor care îi face fericiți sau nefericiți (ce o face pe mama să zâmbească și ce o face să te certe?)
- Atenția la reacțiile celorlalți de apreciere sau respingere și ajustarea comportamentului sau confruntarea celorlalți
- Simțirea emoțiilor și trăirea senzațiilor în intimitate sau comunicând cu mama (dacă este disponibilă) sau cu alte fetițe, prin intermediul jocului
Până la 7 ani, fetița își dezvăluie temperamentul și pune bazele personalității sale viitoare.
Părinții atenți și observatori știu ce fel de copil au:
- blând, disponibil, ușor educabil
- năzdrăvan și activ, ce opune rezistență, mai greu educabil
- dificil, agresiv și ne-educabil
Indiferent de energia cu care vine pe lume, copilul este lecția necesară pentru părinți: le oglindește exact lucrul emoțional pe care îl au de făcut pentru propria creștere și le oferă o motivație foarte puternică pentru a ieși din zona de confort.
