Nașterea mea

M-am născut într-o noapte de 29 octombrie, în timpul primei zăpezi ale acelui an, după spusele mamei mele. Sorocul era așteptat mai târziu, ai mei fiind în acea zi în vizită la bunicii materni și acolo mi-am anunțat venirea grăbită.

Tataie a dus-o pe mama la casa de nașteri din sat cu căruța. Era prima naștere pentru mama mea și a fost lungă și grea pentru amândouă. Un fel de a zice „am văzut lumina”, căci m-au scos fără semne vitale, vânătă, chinuită de lungul travaliu sau poate că așa a trebuit să-mi încep această poveste.

Am luat prima bătaie zdravănă chiar în primele momente de pe Pământ, până am țipat… „ajunge”… Mama și-a dorit să mă boteze Maria Magdalena, dar, după o peripeție a tatălui meu, a pierdut biletul cu numele întreg și, „cinstit” cum era, când a ajuns la starea civilă și-a amintit doar Magdalena… spre ocara mamei toată viața lor.

Direcția dată de nume

Numele acesta mi-a trasat un comportament și o direcție. Am crezut mult în iubire și am suferit, ca abia în a doua jumătate de secol să fac încet, anevoios, puțină ordine, plasându-mă pe un alt drum.

Dar așa trebuie să fie toate! Îi iubesc pentru tot ce mi-au dăruit, chiar și cele omise.

Despre mine

Mi-e greu să scriu despre mine. Îmi vin fraze și idei despre alte femei din viața mea, dar ceva din adânc mă împinge să mă onorez pe mine de data aceasta.

Am jumătate de secol și puțin peste de când exist în acest trup și încă mă privesc cu admirație câte descopăr la el, câtă putere îmi dă, câtă frumusețe și câte lecții de viețuire.

Mereu am fost o fată și apoi o femeie frumoasă, cu modestia necesară, și mereu am simțit forța ce o eman în preajma oamenilor, mai ales când mă simt împăcată cu mine.

Puterea din pântec

După ce l-am născut și pe Radu am înflorit. Am înțeles că puterea feminității mele, frumusețea, puterea de atracție îmi veneau din pântec.

La 49 de ani, când încheiam al 7-lea ciclu de viață pământeană, trupul meu a avut o descărcare de tot ce adunase în ani și nu le mai vroia acolo. O hemoragie ce a durat vreo trei ani, cu mici pauze, ca spre final să nu se mai oprească sângele ce se scurgea din mine.

Nu simțeam atunci munca ce o făcea trupul meu, nu îi cunoșteam inteligența. M-am speriat foarte rău și pe toți din jurul meu, agitația aceasta tulburându-mă și mai tare.

Vindecarea

Am avut-o însă pe Sorina alături, calmă și mereu înțeleaptă, ce m-a învățat într-o seară târziu să îi vorbesc pântecului meu. Să îi mulțumesc pentru tot ce a făcut și face, să îl rog să mă ierte de multe cu care îl încărcasem, cu povești triste trăite și în care pântecul era direct implicat.

I-am mulțumit pentru copiii ce mi i-a purtat, pentru toată puterea ce mi-o oferă și frumusețea mea. Am fost la un pas să fiu supusă unei operații macabre de extirpare a tot ce ține de feminin, în toată spaima acelor zile.

În prima seară, deși foarte slăbită și neîncurajată de partenerul meu de atunci, am început cu scepticism să-i vorbesc pântecului, în șoaptă, doar eu și el să auzim. Am repetat mereu și mereu toată noaptea aceea și zilele ce au urmat.

Hemoragia a slăbit până când, într-o zi, s-a oprit cu totul.

Revelația

Atunci am simțit ceva așa puternic, ce nu cunoscusem în întreaga mea viață: că am un trup viu, care mă aude, care mă ascultă, care mă iubește, pe mine, scânteia de Dumnezeu ce îl viețuiește, scânteie ce mama mea a simțit-o Maria Magdalena.

Acum vorbesc cu fiecare celulă din trup și observ schimbări imediate, vorbesc cu toate întrupările mele și îmi iau forță de la ele.

Menopauza

Acum sunt cu „drepturi depline” intrată în minunatul capitol MENOPAUZA (care nu are o denumire prea drăguță… Sorina zice că e aleasă de un bărbat…) și pot spune tuturor că mă simt mai puternică, mai înțeleaptă și centrată decât oricând.

E loc și timp acum pentru a crea alt drum!

De ce spun povestea

E atât de mult de povestit. Am ales acest capitol, căci și acel moment a constituit o cotitură uriașă în viață și poate îi va fi altei femei de folos scurta mea istorisire.