Societatea îi privește pe copiii mici ca pe niște „bureți” care trebuie să învețe cât mai repede. Există o presiune puternică pe performanță încă din grădiniță.
Se uită însă că jocul liber și timpul petrecut în natură sunt cele mai valoroase forme de învățare în această etapă.
De multe ori intrarea în colectivitate este grăbită și forțată, mai ales de mama care este deja obosită de monotonia creșterii unui copil.
Vârsta potrivită pentru a începe colectivitatea fără să apară sentimente de abandon și inadecvare este în jur de 4 ani.
Până la această vârstă copilul are nevoie să petreacă perioade lungi cu mama sau cu ambii părinți, cu frații sau surorile dacă există, cu bunicii și alți membri ai familiei. Aceștia îi oferă primele explicații despre lume și îi dau sentimentul că este special și că are un loc bine definit în familia sa. Alături de ei, simte stabilitate, siguranță și mai ales, protecție.
După vârsta de 4 ani fetița simte în mod natural dorința de a ieși din mediul familial, de a cunoaște oameni noi, locuri noi și activități diferite de cele oferite de familia ei.
Socializarea poate să apară natural dacă se respectă ritmul sensibil și evoluția biologică firească a copilului. Cheia în educația unei fetițe este respectarea temperamentului și personalității sale.
Există fetițe mai sensibile care au nevoie să rămână mai mult timp în familia de origine, iar pentru ele grădinița sau colectivitatea nu sunt benefice. În aceste cazuri socializarea reală începe odată cu școala și cu primele clase.
Pe de altă parte există fetițe mai precoce și mai curajoase care pot merge la colectivitate de la 2,5-3 ani și se pot adapta foarte bine la structurile sociale din afara familiei.
Temperamentul, energia și mai ales reacțiile copilului ar trebui să ghideze ritmul de creștere și integrare în mediul social.
Te rog să vezi și materialele suplimentare:
