Partea III – Integrarea pierderii

Despre jeluire

Jeluirea este importantă.

Jeluirea pierderii te împinge să faci ceva.

Jeluirea unei pierderi se face cu urlete, hohote, plâns, țipat și orice fel de exprimare tip catharsis (zgomotoasă) posibilă. Este sănătos să eliberezi fricile, tensiunea, încordarea, nemulțumirea și suferința acumulată în orice fel de pierdere.

Jeluirea implică acțiune, implică reacții fizice.

Nu este natural să rămâi împietrit și să ții în tine tumultul ce apare la o pierdere. Temporar, poți să te abții, de dragul aparențelor. Dar inevitabil, ai nevoie să dai drumul cascadei interioare.

Dacă nu se exprimă la exterior, se va transforma în interior în alte exprimări ale jeluirii:

• alergii respiratorii cu ochii care lăcrimează continuu
• erupții pe piele cu secreții purulente (acnee, eczeme, urticarie etc)
• colon iritabil cu diaree frecventă
• infecții urinare cu usturimi și urinări frecvente
• menstruații abundente și dureroase (în psihologie se numesc „crying inside” – plâns pe dinăuntru – jeluirea femeii pentru pierderile prin care a trecut)
• tulburări de somn și oboseală cronică
• boli autoimune: tiroidita autoimună Hashimoto, poliartrită reumatoidă etc

Jeluirea este naturală, se face zgomotos la început și în tăcere, ulterior, procesând ceea ce s-a întâmplat și înțelegând lecția pentru tine, cea care face jeluirea.

Înveți despre dependențe, atașamente și agățări.

Înveți despre nevoia de independență și maturizare.

Înveți despre posibilitățile disponibile unei ființe umane – de a rescrie povestea minții și istoria personală într-un mod favorabil și susținător al creșterii.

Înveți că viața are cursul ei, că lumea este un mare mister, a cărei logică nu o vei cunoaște niciodată, și te așterni pe drumul vieții tale știind că singura ta putere reală sunt micile decizii zilnice pe care le iei – să-ți păstrezi energia și să o folosești eficient în fiecare moment al zilei.

Mică istorie personală – Sorina

Sorina a trecut prin toate felurile posibile de pierderi, de foarte devreme în viață.

1. Copilăria mică

Când a apărut sora ei, Sorina avea 3 ani. S-a trezit că a pierdut atenția și bunăvoința mamei. Înainte, aceasta se juca și petrecea timp cu ea. Odată cu apariția surorii, mama a devenit severă, solicitantă (o punea să aibă ea grijă, să stea cu cea mică, să o ajute pe mama în rutinele de curățare și spălare) și mai ales, a devenit rece și distantă (era obosită, dar Sorina nu putea să realizeze asta, avea 3 ani).

Într-o seară, în timp ce mama făcea baie surorii sale, Sorina a început să se joace cu hăinuțele, săpunul și ce era pe acolo. Ieșea și intra din cameră, aducând alte jucării, așa cum făcea de obicei. Mama i-a spus de câteva ori să nu mai deschidă ușa că „face curent” și îi face rău celei mici, care era dezbrăcată. Natural, Sorina a continuat joaca. Atunci mama a înșfăcat-o de mână, a dat-o afară din cameră și i-a spus: „acolo să rămâi, dacă nu mă asculți”.

Sorina s-a trezit pe holul rece, singură, ascultând dincolo de ușă cum mama o alinta pe surioara cea mică, în timp ce îi făcea băiță. Locul ei a fost luat de altcineva. S-a trezit exclusă din relația de drăgălășenie cu mama, fără măcar să înțeleagă prea bine ce s-a întâmplat. A pierdut relația specială cu mama și căldura, afecțiunea și atenția care veneau cu ea.

Jeluirea a fost prelungită, cu răceli multe și nas curgând, cu episoade repetate de roșu în gât, care s-au finalizat cu operația de polipi și amigdale. Din solidaritate, mama a făcut și ea operația odată cu Sorina. Mamei i-a fost extrem de rău după operație, Sorina s-a temut că o pierde și pe mama. Propria durere și groază trăită de Sorina în timpul operației au pălit față de frica de a-și pierde mama.

Nici măcar n-a apucat să jeluiască pierderea acelor părți din corp. I s-a promis că va avea multă înghețată, în schimbul acceptării să stea cuminte la acea operație barbară. Și așa a făcut, a ascultat și a făcut ce i s-a spus.

Pierderile și jeluirile s-au împletit întreaga copilărie, fără măcar să înțeleagă ce se întâmplă. Și nu s-au oprit.

Când a venit acasă de la școală, în clasa I, într-o zi, a descoperit că are loc înmormântarea bunicii ei iubite, ce o crescuse de mică și era la pat de câteva luni bune. A stat ascunsă după un copac, urmărind convoiul de înmormântare. Adulții nu au avut timp de ea, știau că este la școală, n-a băgat-o nimeni în seamă. Fiecare era prins în propria jeluire. A urmărit convoiul cu privirea, cu o senzație în corp că ceva a plecat pentru totdeauna. Doar zeci de ani mai târziu și-a putut real jelui pierderea.

b. Adolescența

În școală a avut două prietene bune, una în școala generală și alta în liceu. Pe ambele le-a pierdut „peste noapte”, când și-au găsit „prieten”. Începerea relației cu un băiat a dus la ruperea bruscă a relației cu Sorina, fără să comunice, fără să-i spună, fără să o anunțe. Prima oară nici măcar n-a înțeles ce s-a întâmplat. S-a văzut iar exclusă și dată la o parte, brusc și dintr-o dată.

A doua oară, avusese ceva discuții cu buna ei prietenă din liceu, Simona. Amândoura le plăcea un băiat și tot discutau despre el, așa cum o fac fetele adolescente – cu chicoteli și râsete. Când Simona a apărut mână în mână cu acel băiat, într-o bună zi, și s-a mutat cu el în bancă, lăsând-o singură pe Sorina, ea a resimțit încă o dată respingerea și abandonul. Pierderea relației. Fără o încheiere directă.

Parcă a fost din nou pe partea cealaltă a ușii la camera unde făcea baie surioara sa.

Zeci de ani mai târziu, a vorbit cu Simona (prima oară după aproape 30 de ani!) și a făcut pace, înțelegând ce s-a întâmplat atunci și eliberând durerea și suferința respingerii, cumulată cu multe altele.

În facultate, îi plăcea și ei un băiat, cu care a ieșit la plimbare. La o petrecere, acesta a dansat toată noaptea cu colega ei de cameră. Ca și cum ea n-ar fi existat acolo. S-a simțit iar dată la o parte. Pierderile de relație se repetau identic. A realizat că este un tipar repetitiv al vieții, pe care l-a observat ulterior de multe ori.

În aceeași perioadă, a pierdut un ceas la care ținea mult. Îl confiscaseră controloarele de pe tramvai, pentru că a mers fără bilet. Băiatul i-a recuperat ceasul și i l-a adus, pentru că a descoperit că suferea datorită pierderii. S-a simțit foarte recunoscătoare. Nici nu știa ce să mai simtă: recunoștință sau jeluire. De atunci, relația a fost mereu între pierdere și recunoștință.

Băiatul a avut grijă să nu se creeze o dependență și așteptări prea mari. În multe rânduri s-a detașat fără să spună sau să anunțe, ca apoi să reapară și să fie în relație, ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat.

c. Perioada de adult

Tipul acesta de comportament al oamenilor din jur (sunt cu tine și brusc nu mai sunt cu tine) a antrenat-o să realizeze importanța independenței și a lipsei așteptărilor. Complet opus decât a observat în lumea exterioară, în relațiile de cuplu. Dar asemănător tiparului relației cu tatăl, care era navigator și venea / pleca din relație, în mod neașteptat. Relațiile familiale se repetă de multe ori în viață.

Viața s-a derulat în continuare și odată devenită medic, Sorina a avut grijă de mulți pacienți. Implicarea în relațiile profesionale a fost mare, de la început. Dorința de a-i ajuta pe oameni, de a-i susține în propriile bătălii pentru sănătate și viață a existat de la începutul carierei.

Inevitabil, a pierdut mulți dintre pacienți. A pierdut copii mici, de 3–4 ani, decedați ca urmare a unor boli grave, a pierdut adolescenți de 14, 15 sau 18 ani, decedați în toate felurile posibile: boală, accidente, sinucideri.

A pierdut femei tinere, consumate de cancer mamar, uterin sau de colon. A pierdut bărbați și femei de toate vârstele, alături de care a luptat bătălii îndelungate pentru menținerea în viață.

Își amintește chipuri, discuții, îmbrățișări, povești, prezențe și senzații. Sunt darurile rămase după întâlnirile cu atâtea persoane. Jeluirea pierderilor este continuă. Nu devine mai ușor, pierderile rămân pierderi.

Sorina și-a pierdut bunicii, apoi părinții, rând pe rând. Rudele încep să dispară și ele, pe măsură ce trec anii. Colegii de facultate sau de muncă pleacă și ei dincolo. A descoperit cât de fragili și sensibili sunt medicii, consumați de dificultatea muncii pe care o depun. Cu fiecare coleg pe care îl pierde, jeluiește acea parte din ea care se îmbogățea din relația respectivă.

Și-a pierdut cele două relații feminine semnificative ale vieții:

• cea cu binefăcătoarea ei, Anita, o femeie extraordinară ce i-a fost mentor, ghid și protectoare în carieră și viață
• cea cu sora ei mai mare, soră de suflet, Aurora – o prezență discretă, puternică, inspiratoare și o parteneră de conversație fără egal

A pierdut o mulțime de alte părți ale vieții: examene, oportunități de carieră, proiecte, pacienți care au ales să nu mai lucreze cu ea, persoane care au rupt relațiile profesionale sau personale din diferite motive, a pierdut locuri, hârtii, acte, obiecte, haine și simboluri diverse.

Din toate adunate, Sorina a învățat lecții importante, pe care le poate împărtăși:

• Pierderile sunt pierderi.
• Pierderile se jeluiesc.
• Iar jeluirile se încheie la un moment dat, pentru că atâta timp cât rămâi în viață, fluxul continuă.

Ce a rămas după toate?

Înțelepciune, viziune asupra vieții oferită de experiențele directe, nu de povești și condiționări sociale.

Pierderile și câștigurile sunt părți naturale ale vieții.

Nu se minimizează și nu se exagerează. Se trăiesc, se jeluiesc, se integrează și rămân o parte din experiența ce îmbogățește viața.