Lecțiile de-a lungul maturizării personale au continuat și vă mai invit puțin în povestea personală.

După ce am intrat la liceu, am început să fiu mai puțin interesată de notele de 10 și premiul 1 – deși m-am menținut mereu printre primii elevi.

În schimb, atenția mi-a fost atrasă de Olimpiadele Școlare, în care am găsit un loc unde puteam face „performanță”.

Mintea s-a entuziasmat și s-a pus pe treabă.

Am găsit domeniul care mă atrăgea și unde eram natural bună: biologia.

Am avut avantajul unui antrenor personal acasă: mama era profesoară de biologie, o profesoară care explica bine și m-a învățat cum să învăț ca să fiu aprobată de profesori și să iau note mari.

A știut exact cum să mă ghideze: nu neapărat să știu sau să înțeleg, cât să fiu în stare să redau exact ceea ce așteaptă ceilalți de la mine.

Prima olimpiadă la care am participat a fost în clasa a IX-a, și am reușit să iau locul 2 pe țară, după ce ieșisem prima la lucrarea scrisă.

Câștigul a fost bucuria că m-am văzut în capul listei, o hârtie tip diplomă, un ceas de mână și un mic articol în ziarul local despre ”elevii câștigători la olimpiadă”.

A doua olimpiadă a fost în clasa a XI-a, unde am repetat performanța. Cu aceleași rezultate.

Rezultatul final al tuturor eforturilor din timpul liceului?

Câteva diplome, Ego-ul umflat și apendicele pierdut (inflamația apendiculară a venit pe excese de învățare, inclusiv noaptea târziu și consum de alimente înalt calorice pentru minte: dulciuri, făinoase, gogoși, gemuri și alte bunătăți).

Lista câștigurilor continuă

O minte disciplinată și condiționată „să câștige” continuă să facă asta, deși Observatorul atrage atenția asupra notelor de plată. Când ești tânăr și crezi toate poveștile magice ce ți se oferă, nu prea mai auzi Observatorul interior.

Întregul social oferă povești de slăvire a câștigătorilor, inducând presiunea pe mințile tinere de a atinge aceste poziții dezirabile.

Așa am intrat la Facultatea de medicină, într-un an de concurență mare, cu 7 candidați pe loc, am performat și aici cât de bine am reușit, terminând printre primii.

Nu am mai fost „prima” sau „a doua” ca în anii de școală, pentru că în Facultate am mai „câștigat” ceva, pe lângă note mari și diplome: un partener, o căsătorie și un copil. Fetița mea a venit pe lume când treceam din anul 3 în anul 4 de Facultate.

A fost „cadoul” primit de la Univers că am acceptat să intru într-o „relație specială” numită căsătorie, pe care toți o considerau „trofeul” vieții unei femei.

Câștigul apariției fetiței mele a fost o focalizare a tuturor eforturilor pentru găsirea soluțiilor la problemele apărute odată cu venirea ei: o casă pentru familia mea, susținere economică independentă de părinți, susținerea perioadei de creștere a copilului cu toate provocările sale etc.

Am primit cel mai dificil premiu al vieții mele: responsabilitate precoce.

Colegii mei se duceau la petreceri și-și permiteau să piardă nopțile, plecau în tabere și în schimburi de experiențe, pentru mine viața se limitase la alegerile pe care le-am făcut.

Din acel moment al vieții, până în prezent, am căutat soluții continuu.

Soluții profesionale, personale, economice, relaționale, am căutat o viziune asupra lumii care să rămână binevoitoare și cu sens, în ciuda aparenței vieții – ce s-a umplut de dificultăți.

Lecțiile câștigurilor au venit treptat, pe măsură ce le-am dobândit, pe măsură ce ”am bifat” toate căsuțele dezirabile pentru o femeie, în cultura în care m-am născut.