Dorința minții, indusă de marketing-ul social și competiția școlară este să câștige.

În timpul școlii, copiii sunt împinși să câștige „note”, adică să performeze în moduri cu care adulții sunt de acord și pe care le recompensează cu cifre.

Notele marchează gradul în care copiii pot reproduce informațiile și comportamentele dezirabile pentru adulți. Notele nu evaluează inteligența, abilitățile practice sau modul în care se descurcă un copil cu provocările vieții: comunicarea, relațiile inter-umane, capacitatea de a gestiona partea materială a vieții.

Notele evaluează strict acceptarea condiționării impuse de social.

Școala este locul în care copiii sunt condiționați să devină adulți exact precum părinții: disciplinați, obedienți, ce respectă automat autoritățile și au reflexe de reacție: la auzul soneriei tresar, când intră o autoritate se ridică automat în picioare etc.

Câștigul real în școală nu este al copiilor, este al sistemului.

Pentru fiecare dintre noi, câștigurile ce ne-ar fi disponibile sunt ”nade” și ”morcovi” fluturați în fața ochilor în fiecare dintre poveștile despre succes.

Jocul presupune existența câștigurilor și pierderilor.

Câștigurile în viață sunt de multe feluri.

În copilărie, câștigurile sunt materiale sau relaționale.

O jucărie nouă, un obiect interesant de folosit (un telefon nou sau o tabletă cu jocuri).

Sau prieteni cu care să poți face activități: alți copii, alți adulți sau animale de companie.

Pe măsura creșterii și înțelegerii Jocului în lume, câștigurile se diversifică și devin mai abstracte:

  • Câștigi atenția și admirația celorlalți
  • Căștigi un premiu la un concurs
  • Câștigi o bursă sau bani obținuți dacă performezi, oferi un serviciu sau tranzacționezi un obiect
  • Câștigi experiență și înveți să faci ceva nou (să joci șah, table, cărți etc)
  • Câștigi popularitate
  • Câștigi relații noi, speciale sau exclusive (relații romantice)
  • Căștigi statut social
  • Câștigi o mașină, o casă, un serviciu care să-ți permită să ai mai multe bunuri și experiențe
  • Câștigi posibilități de a călători și de a-ți organiza diferit viața
  • Câștigi dreptul de a studia în străinătate sau de a munci în altă țară
  • Câștigi o cetățenie într-o altă cultură
  • Câștigi privilegii de călătorie (clasa 1) sau tratament VIP
  • Câștigi succes, așa cum este definit de social (când foarte mulți oameni îți oferă atenție și resursele lor financiare, cumpărând bilete la concerte sau produsele pe care le oferi – cântece, cărți, rețete, obiecte).

Marketing-ul social consideră câștigul dezirabil și pierderile dificile.

Dar dualitatea Jocului ne arată că în multe situații, lucrurile pot să stea exact pe dos.

Îmi este mult mai ușor să discut din experiență personală, directă, decât să exprim în mod general opinii despre un subiect ce este foarte personal.

Prima experiență a câștigului

La școală mi s-a spus că „Miza Jocului” este să iau nota 10 la orice examinare de rutină din școală și premiul 1 la finalul anului școlar.

M-am pus pe treabă, am constatat că nu este atât de greu și că îmi pot găsi plăcere în procesul de învățare și în primii 8 ani de școală am făcut exact cum mi s-a spus.

Am bifat continuu „câștig” după „câștig”, regăsindu-mă la finalul celor 8 clase șefă de promoție.

După festivitatea de premiere cu coronițe și felicitări, am constat că „marele căștig” nu înseamnă nimic.

În câteva secunde, viața a reintrat în rutina obișnuită, ceilalți n-au părut deloc impresionați de performanța mea – au fost 8 ani de muncă, dedicație și strădanie.

În afară de o hârtie numită diplomă și o coroniță de flori care s-au veștejit imediat, nu a existat nimic altceva care să marcheze faptul că „eram prima”.

Copiii se purtau la fel cu mine, nu mă considerau „specială”.

Ba mulți dintre ei alegeau să nu se mai joace cu mine, că deveneam morbid de serioasă pentru o fetiță de 14 ani.

M-am trezit că nu am cu cine să împart bucuria „reușitei” pe care o consideram „specială”. Pentru că aș fi putut să o fac doar cu cineva care a avut acea experiență și știa exact prin ce treceam.

Părinții mei n-au avut experiența de a fi „primii” la școală sau în domeniile lor, nici colegii mei sau ceilalți adulți.

Câștigul meu m-a făcut să mă simt singură și mai izolată ca niciodată.

Dar și mai confuză ca niciodată.

Mi s-a spus că este dezirabil să fiu câștigătoare.

Atunci de ce mă simțeam atât de singură și exclusă, odată devenită câștigătoare?