Valurile emoțiilor și senzațiilor corporale
În primii ani de viață, fetița descoperă diferitele senzații emoționale disponibile. Odată cu primele vorbe și conversații cu mama și părinții, începe să poate denumi emoțiile și chiar să le descrie efectele:
- frica și neliniștea se simt în corp sub forma stărilor de tremur, de fiori și încordare, uneori agitație și bătăi accelerate ale inimii
- iritarea, frustrarea și nemulțumirea, furia și agresivitatea se exprimă sub formă de țipete, urlete, scuipat, trântit și lovit, zgâriat sau mușcat alte persoane sau obiecte
- jeluirea și tristețea se exprimă sub formă de plâns, scânceală, îngreunare corporală, lipsa de chef de a face orice, gol sau slăbiciune mare.
- bucuria și entuziasmul se resimt sub forma unei senzații de expansiune, nevoia de îmbrățișare, râs, conexiune cu ceilalți
- satisfacția și mulțumirea se exprimă ca o stare de căldură interioară, energie și relaxare corporală
Emoțiile sunt trăiri care vin și pleacă, fiind declanșate de acțiunile sau vorbele părinților, sau de diferite întâmplări de-a lungul zilei.
Ele apar brusc, se intensifică, produc reacții intense în corp, apoi se eliberează și dispar.
Procesul seamănă mult cu valurile mării, ce apar către țărm, devin mai mari și la un moment dat se sparg, se transformă în spumă și dispar.
Identificarea cu emoțiile
Este procesul ce are loc în copilăria mică, datorită descrierilor mamei sau adulților din jur: ”ești tristă, ești agitată, ești bucuroasă, ești neumulțumită”.
Fetița consideră toate aceste trăiri și senzații ”ale sale”, le consideră fiind ”Eu” și le preia integral fără să se întrebe de validitatea lor.
Explicație utilă pentru fetiță:
”Tu ești o energie de lumină, ca un cer senin și ocazional apar nori numiți emoții care vin și pleacă; uneori norii eliberează ploaie, alteori vin însoțiți de vânturi și furtuni, trăznete și fulgere. Dar de fiecare dată, cerul se eliberează de nori și devine iar senin. Nimic nu ține o veșnicie. Emoțiile vin și pleacă, precum valurile mării sau norii de pe cer”.
Separarea personalității fetiței de emoțiile pe care le simte și de senzațiile corporale este determinantă pentru a le putea observa, cunoaște și în timp, controla mai eficient.
Cheile procesului de ”normalizare” a emoțiilor pentru fetițe:
- mama și tata să se simtă confortabil cu exprimarea emoțiilor fetiței: cu plânsul, țipatul, urlatul și trântitul, cu zgâriatul, mușcatul (dacă este cazul) și altele, învâțând cum să reacționeze și să se poziționeze, fără să manipuleze sau să pedepsească
- părinții sau mama să aibă puterea și energia să conțină exprimările emoționale ale fetiței, să nu reacționeze cu neplăcere, vinovăție sau agresivitate la aceste exprimări
- părinții să aibă maturitatea emoțională să înțeleagă normalitatea acestor exprimă și imaginația / fantezia pentru a le transforma în variante folositoare (furia poate fi transformată în ambiție, frica poate fi transformată în precauție, tristețea poate fi transformată în curiozitate etc)
- armonia dintre părinți duce la procesarea sănătoasă a emoțiilor, înțelegerea și dez-identificarea de ele, întâmpinarea lor cu naturalețe și eliberarea lor cu ușurință, în forme care să nu afecteze relațiile cu ceilalți
- dizarmonia și neînțelegerile între părinți duc la supresia și înăbușirea exprimării emoțiilor, neînțelegerea senzațiilor corporale și apariția de mecanisme compensatorii (ce vor putea fi înțelese și procesate doar în etapa de adult).
Mesaje pentru o fetiță:
- tu nu ești emoțiile tale - ele se întâmplă prin tine, în tine, dar nu îți aparțin, vin și pleacă
- senzațiile pe care le ai sunt normale și sunt temporare, apar și dispar
- dacă dăm nume emoțiilor și senzațiilor, le recunoaștem atunci când apar, putem să discutăm despre ele și le transformăm în ceva cunoscut și controlabil
- învățăm împreună acțiuni și ”cuvinte cheie - coduri secrete” pentru a opri sau transforma o emoție într-o energie folositoare.
- te iubesc în orice moment al vieții, dar sunt comportamente ale tale care nu-ți fac bine și le voi corecta de câte ori apar; dacă este nevoie te voi apăra pe tine de propriile tale reacții, emoții sau senzații.
- voi fi blândă de câte ori este posibil, dar și fermă, atunci când vei trece granițele respectului și stării mele de bine; nu te voi lăsa să-mi faci rău sau să-ți faci rău, în unele momente în care emoțiile îți scapă de sub control
- eu sunt adultul, tu ești copilul, avem experiențe diferite și învățăm împreună; nu-ți cer mai mult decât poți, în același timp îți solicit să continui să înveți comportamente care îți sunt de folos în această lume.
Mecanisme compensatorii pentru emoțiile ne-exprimate
1. Jeluirea senzației de respingere
În familii conflictuale sau în cupluri în care nașterea copilului a accentuat neînțelegerea dintre părinți, fetița se simte nedorită și că este cauza suferinței adulților.
Și într-un fel, chiar este. Venirea unui copil într-un cuplu cu probleme accentuează problemele. Este o realitate dificil de confruntat, dar prezentă. Fetița se simte respinsă și abandonată.
Fetița care se simte nedorită și se consideră una dintre cauzele suferințelor mamei sale intră într-o stare de vinovăție și auto-blamare atât de profundă, iar tristețea resimțită este atât de mare, încât dacă nu-i ajunge plânsul, pentru eliberarea tristeții, „va plânge” prin toate părțile corpului:
- Nas care se înfundă și curge mereu
- Tuse care nu se mai termină, chiar cu sufocare
- Diaree și tulburări de digestie
- Piele cu eliminări tip erupții, foliculită, dermatită și altele
Întregul corp plânge, întregul corp elimină, întregul corp jeluiește.
Mai bine doare corpul, decât să doară sufletul și să nu știi ce să faci.
Este un comportament mai ales al fetițelor cu tendințe de introvertire și cu mai puțină energie în suprarenale și ficat, cu un corp fizic mai delicat.
Majoritatea problemelor de sănătate ce apar la fetițele până la 7 ani au componente psiho-somatice, și sunt eliminări a tensiunilor și încordările corporale, ce apar datorită tuturor trăirilor emoționale zilnice.
2. Compensarea abandonului
În situații în care fetița are suficientă energie și putere interioară, având un temperament extrovertit și ceva mai mult curaj, reacția la abandon poate fi diferită.
Dacă fetița nu se simte bine primită de mama, tata sau restul de adulți, sau dacă fetița rămâne foarte devreme în viață fără unul dintre părinți sau fără amândoi (plecare, despărțire, deces etc), ea decide să ia locul adultului.
Maturizarea precoce poate să apară foarte devreme, de la 3-4 ani deja poți observa copii foarte serioși și maturi.
Fetița învață să gătească, să facă ordine și curățenie în casă, să-și facă patul și să țină o gospodărie în ordine.
Dacă este în mediul rural, învață să aibă grijă de animale, să lucreze în grădina de zarzavat sau la câmp, învață să repare diferite părți ale casei și curții sau să dea primul ajutor în caz de răniri și traumatisme.
Cu cât este mai pricepută și se descurcă mai bine, cu atât este mai importantă pentru ceilalți (și observă că este nevoie de serviciile ei) așa că devine ”servitoarea” celor care contează pentru ea și în acest fel, devine indispensabilă în viețile altora.
Jocurile și maimuțărelile altor copii nu mai au niciun sens, preferă compania adulților, decât cea a copiilor și continuă să învețe, să-și extindă sfera de pricepere, observând că este acceptată pentru ceea ce poate oferi.
3. Alegerea unui rol și luarea lui foarte în serios
Conectat cu compensarea abandonului și maturizarea precoce poate fi și luarea în serios a unui rol, ce pare să stârnească aprobarea sau dezaprobarea părinților (și atenția lor):
Balerina, sportiva, cântăreața, iubitoarea de animale, doctorița, organizatoarea, nebuna, excentrica, răzbunătoarea, supărata, revoltata, informaticiana, tocilara, alergătoarea, patinatoarea și multe altele.
Rolul este luat atât de în serios, fiind susținut și de competițiile pe care le organizează adulții (din care aceștia câștigă bani) încât fetița devine un personaj în diferite Jocuri.
Nu mai este ea, este doar rolul pe care îl joacă.
Acesta este absolutizat și fetița, cu toate caracteristicile sale, dispare în spatele rolului.
Dacă rolul obține succes, este continuat și în pubertate, adolescență sau perioada de adult tânăr. Dacă nu obține succesul dorit, poate să fie abandonat, sau înlocuit cu un rol nou.
