Momentul potrivit pentru căsătorie
Odată cu maturizarea mental-emoțională și fizică (oricând după 28-29 de ani) și, desigur, odată cu găsirea partenerului potrivit. Chiar dacă ești implicat într-o relație romantică, pentru o femeie este dificil să înceapă un contract de căsătorie înainte de 28-29 de ani. Are nevoie de un grad de libertate pentru a-și face propriile experiențe și a se cunoaște mai bine pe sine.
Ruperea de părinți și de „acasă”
Este adesea mai grea pentru fete/femei decât pentru bărbați. Relația apropiată cu familia de origine poate continua timp îndelungat în varianta „părinți - copil” dacă femeia nu ia inițiativă să schimbe relația și să o transforme în varianta „adult - adult”. Nu este un proces ușor și va trezi suferință și reacții emoționale. Este însă ceva extrem de necesar pentru menținerea calității relațiilor ulterioare ale vieții.
Frica de respingere și eșec
Femeile au o toleranță mică la semnalele de „respingere” din partea celorlalți și, de multe ori, îi sufocă prin insistența de a primi aprobare și validare. În această perioadă a vieții, totul este despre ea, despre stările sale, despre povestea pe care o construiește în minte. Vrea să-i facă pe toți fericiți: partenerul, familia acestuia, propria familie, cercurile de prieteni. Observă însă că mereu se vor găsi persoane nemulțumite și nesatisfăcute, iar asta aduce vinovăție și, desigur, rușine.
Iluzia căsniciei perfecte
Filmele, cărțile și discuțiile superficiale cu ceilalți induc ideea că există „căsnicie perfectă”. Este o poveste magică, într-un creier incomplet matur și care nu înțelege complexitatea vieții. Toate relațiile interumane au dificultățile lor, iar căsnicia este una în care aceste probleme se exprimă maxim.
Pot exista diferite feluri de căsnicii, fiecare „perfectă” în felul ei, în care partenerii găsesc soluții strategice pentru viața comună:
- relații la distanță, cu stat împreună ocazional
- parteneriate economice și de susținere reciprocă
- căsătorii de „interes” pentru creșterea copiilor, obținerea unei case, susținere financiară sau avantaje reciproce (statut social, rezidență, acte civile etc.)
Nu există „bine” sau „rău”. Demontăm împreună „idealul” romantic al poveștilor. Există doar viață, cu toate caracteristicile umane exprimate zilnic.
Atenție la lăcomia în relații
Lăcomia este o trăsătură a minții umane, exprimată de femei în mod special, dar prezentă și la bărbați. Este atât de intensă, încât nici nu mai este observată, pentru că pare naturală.
Sunt părți din viață în care parcă nu este „destul”. Cu cât avem mai mult, cu atât vrem mai mult. În relații, se vede foarte bine, mai ales în cele ce duc la căsătorie. Așteptările devin uriașe și pun presiune, consumând energia partenerului până la epuizare. Solicităm să fie mereu disponibil(ă), alături de noi oricând dorim și să ne ofere ceea ce așteptăm pentru a ne fi bine.
Suntem lacomi după afecțiune și dovezile sale clare, după atenția celuilalt, după timpul petrecut împreună (de preferat de calitate), lacomi după „distracție”, diversitate, gratificări fizice, statut social, posesiuni. Iar cea mai mare lăcomie este pentru „și au trăit fericiți până la adânci bătrâneți”, adică relația perfectă.
Forme subtile de lăcomie
Acestea pot submina o relație, oricât de bună ar fi:
- Lăcomia pentru „îndreptățire” – eu am mereu dreptate și trebuie să faci ca mine. Dacă îmi opui rezistență (și abia aștept asta), îmi eliberez frustrările și nemulțumirile pe tine. Cu cât am mai multă dreptate, cu atât vreau să continui să am, pentru că „eu știu mai bine”.
- Mila de sine sau plânsul de milă – tot o formă de lăcomie. Cu cât o faci mai mult, cu atât devine mai intensă. Este o presiune interioară care te împinge să te jeluiești din ce în ce mai tare, fără oprire. Nu ești doar nefericit, ești cel mai nefericit dintre cei mai nefericiți, iar ceilalți parcă nu își dau seama.
- Lăcomia pentru acțiune – plictiseala atrage o formă ciudată de lăcomie, în care nu ne mai săturăm să facem activități, unele chiar repetitive și dăunătoare, doar ca să nu stăm în liniște și să ne odihnim.
