În această perioadă a vieții, datorită emoțiilor intense și senzațiilor corporale induse de acestea, pot să apară multiple probleme de sănătate, numite „somatizări” (corpul exprimă emoțiile).
Printre cele mai frecvente sunt:
1. Probleme digestive variate
- inapetență, foarte multe pretenții alimentare sau anorexie
- nevoia de mâncat frecvent, ronțăit, bulimie, pofta de dulciuri sau alimente înalt calorice (ciocolată, înghețată, prăjituri, patiserie, făinoase)
- balonări, gaze, distensie abdominală
- constipație sau tulburări tip scaune moi, eliminate exploziv
- usturimi pe esofag (pirozis) și râgâieli frecvente
- miros neplăcut al gurii, limba încărcată cu depozit albicios
- colon iritabil sau intestin permeabil
- intoleranțe sau alergii alimentare multiple
2. Probleme endocrine
- afectări ale glandei tiroide: tiroidita auto-imună Hashimoto, chisturi tiroidiene, hipotiroidie
- afectări ale pancreasului: rezistență la insulină, tulburări precum hipo sau hiperglicemia
- afectări ale glandelor suprarenale: cortisol scăzut cu tendința la inflamații, adrenalină crescută cu tendința la atacuri de panică
- afectări ale epifizei: tulburări de somn (dificultăți de adormire, somn întrerupt, somn neodihnitor) cu afectarea generală a stării corpului
- afectări ale hipofizei: prolactina crescută, tulburări ale glandelor mamare
3. Probleme genito-urinare
- cistite, urinări frecvente ziua sau noaptea
- vaginite sau inflamații în zona vulvară (bartholinita este cea mai frecventă)
- chisturi ovariene, sindromul ovarelor polichistice
- tulburări de ciclu menstrual
- tulburări ale glandelor mamare (inflamații, mastite, chisturi, noduli)
4. Probleme ale pielii, părului și unghiilor
- piele grasă sau prea uscată
- erupții cutanate, acnee, eczeme, alergii
- căderea părului, îngrășarea părului, mătreață
- unghii sfărâmicioase sau prea moi
Cele mai multe sensibilități ale corpului devin vizibile în această perioadă, datorită suprasolicitării prin care trece femeia tânără. Consumul de energie necesar pentru activitățile diverse și emoțiile intense prin care trece determină manifestări atât ale bolilor fizice, cât și ale celor psiho-emoționale.
În această perioadă debutează mai frecvent:
- anxietatea, spasmofilia și atacurile de panică
- tulburări bipolare sau tip schizoid
- frici și fobii diferite
- depresia, în diferite grade




